Stiri
despre pensii
economico-financiare
economico-financiare
 
Administratorii de fonduri de pensii ce încalcă legea riscă până la 2 ani de pușcărie

bulina desprepensii15.10.2007

Administratorii de fonduri de pensii private care gestionează sau modifică fără autorizație schemele de pensii, administrează un fond neautorizat sau desfășoară activități neavizate riscă închisoare între șase luni și doi ani sau amendă, potrivit noii legislații aprobate de Guvern.

Dispozițiile sunt cuprinse într-o Ordonanță de Urgență aprobată în această săptămână de Guvern, care completează cadrul legal referitor la incriminarea unor fapte ca infracțiuni și contravenții și introduce o serie de sancțiuni în cazul încălcării unor prevederi din cuprinsul legii pensiilor private obligatorii (pilonul II) 411/2004, a anunțat duminică arbitrul pensiilor private.

Constituie de asemenea infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei din vina căreia contribuția la fondul de pensii nu este virată sau este utilizată în alte scopuri decât prevede. Mai constituie infracțiune fapta persoanei din vina căreia transferul de disponibilități bănești ale unui participant la un fond de pensii nu este efectuat în termenul prevăzut de lege sau dacă acestea sunt utilizate în alte scopuri decât prevede lege.

Potrivit modificărilor aduse legii pensiilor private facultative (pilonul III) 204/2006, activitatea de marketing al prospectului schemei de pensii facultative se poate desfășura numai prin intermediul unui agent de marketing, persoană juridică sau după caz, persoană fizică care își desfășoară activitatea în acest scop, autorizat sau avizat de către CSSPP, potrivit normelor elaborate de către CSSPP.

Și în cazul acestei legi, au fost incluse în categoria contravențiilor a unor fapte cum ar fi nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control al CSSPP, precum și nerespectarea altor obligații prevăzute de lege.

Au fost modificate, de asemenea, modalitățile de sancționare a faptelor care constituie contravenții și limitele amenzilor contravenționale.

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, ca și în cazul pensiilor obligatorii, fapta persoanei din vina căreia contribuția la fondul de pensii nu este virată sau este utilizată în alte scopuri decât prevede legea. Se mai pedepsește fapta persoanei din vina căreia transferul de disponibilități bănești ale unui participant la un fond de pensii nu este efectuat în termenul prevăzut de lege sau dacă acestea sunt utilizate în alte scopuri decât prevede legea.

Totodată, constituie infracțiune utilizarea de informații, documente și declarații false sau de oricare alte mijloace ilegale în vederea obținerii autorizațiilor sau avizelor prevăzute de lege, precum și administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii facultative. Vor răspunde în fața legii și persoanele care administrează fonduri de pensii facultative neautorizate și administratorii care desfășoară alte activități decât cele pentru care au fost autorizați.

Modificările aduse unor prevederi din legislația pensiilor private clarifică de asemenea circuitul documentelor, informațiilor și al contribuțiilor la fondurile de pensii, între instituția de evidență, instituția de colectare și administratorii fondurilor de pensii.

Legea pensiilor private obligatorii și facultative include, după aprobarea Ordonanței de Urgență de către Guvern, prevederi referitoare la  întărirea răspunderii contravenționale, incriminarea unor fapte ca infracțiuni și introducerea unor sancțiuni penale în cazul persoanelor fizice și a entităților cu atribuții în acest sistem, se arată într-un comunicat al CSSPP.

Sunt stabilite și instrumente sancționatorii adecvate, care să asigure colectarea și administrarea fondurilor de pensii în condiții de maximă siguranță pentru contribuabili, precum și creșterea capacității de supraveghere și control a CSSPP.

În cuprinsul ambelor legi sunt introduse prevederi referitoare la activitatea de marketing a fondurilor de pensii, în sensul desfășurării acesteia numai de către persoane juridice sau, după caz, de persoane fizice, autorizate de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private(CSSPP).

În ce privește pensiile private obligatorii (pilon II), instituția care are ca atribuție legală privind colectarea contribuțiilor individuale este Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar cea care are ca atribuție evidența asiguraților din sistemul public de pensii este Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).

Referitor la circuitul documentelor, se stabilește că instituția de evidență va calcula pentru fiecare persoană, cuantumul contribuției datorate fondului de pensii. Se ia în considerare baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale înscrisă în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, sau, după caz, în declarația de asigurare la sistemul public de pensii.

Ulterior, CNPAS va întocmi liste nominale de viramente, distinct, pentru fiecare fond de pensii, în care sunt înregistrați participanții și cuantumul contribuției datorate. Virarea contribuțiilor la fondurile de pensii se realizează lunar, de către CNPAS, până cel mai târziu în data de 20 a lunii următoare celei de depunere a declarațiilor, se mai arată în comunicatul CSSPP.

Noile prevederi mai stabilesc obligația ca administratorul fondului să trimită către CSSPP, în format electronic, copii ale actelor individuale de aderare. Totodată, CNPAS are obligația de a notifica, în termen de cinci zile lucrătoare de la înregistrarea în Registrul participanților, în format electronic, fiecărui administrator, lista cu  datele de identificare a persoanelor repartizate aleatoriu la fondul de pensii administrate de acesta.

Potrivit legii, contribuția la fondul de pensii se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă baza de calcul pentru contribuția individuală de asigurări sociale, împreună și în aceeași modalitate de calcul cu contribuția obligatorie.

« inapoi
 
flag curs valutar
Dolarul USA
USD
3,4981
egal
curs valutar
Euro
EUR
4,4421
egal
 
 
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
jos
Acumulare
14,6569
jos
BCR Prudent
12,5754
jos
Pensia Mea
13,4112
jos
ING Clasic
14,7438
jos
OTP Strateg
9,8529
sus
ING Optim
15,5964
sus
AZT Moderato
14,1188
sus
Concordia Moderat
14,7448
jos
Eureko Confort
9,9463
jos
Stabil
12,4299
jos
BRD Medio
11,5282
sus
BRD Primo
11,7868
sus
 
 
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
jos
Vital
14,5294
jos
ALICO
15,6407
jos
Aripi
15,5719
jos
BCR
15,2940
jos
AZT Viitorul Tau
15,6083
sus
Eureko
15,1338
jos
Pensia Viva
14,8035
jos
BRD
13,7832
jos
Bancpost
10,3680
egal
Omniforte
10,8473
sus
KD
11,7526
sus
OTP
11,3335
sus
Prima Pensie
11,4707
sus
 
 
newsletter
Abonati-va la newsletter
 
adresa de email
 
Arhiva newsletter