01.02.2009
Proiectul de buget pe 2009 trimis sâmbătă partenerilor sociali prevede blocarea nivelului contribuției virate către fondurile de pensii private obligatorii la 2% din salariul brut în acest an.
Guvernul și-a însușit, astfel, propunerea sindicatelor, care doreau susținerea bugetului public de pensii.
Potrivit legii, începând cu 1 ianuarie a fiecărui an, după implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuție la sistemul pensiilor obligatorii crește anual cu 0,5%, până ajunge la 6% din venitul brut al salariaților, într-un interval de opt ani.
"Blocarea contribuției în 2009 la nivelul de 2%, când legea prevede 2,5%, este un atentat la dreptul de proprietate pentru cei peste 4 milioane de români care contribuie la sistemul de pensii private obligatorii (pilonul II) și care și-au pus speranța în acest sistem pentru a-și asigura o pensie decentă", a declarat președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Crinu Andănuț, într-un comunicat transmis duminică.
El a explicat că participanții vor pierde în total peste 80 de milioane de euro din banii de pensie în acest an, "bani care azi vor fi irosiți cu măsuri populiste", dacă această decizie politică va fi luată de către actualul Guvern.
"Cei mai vehemenți ar trebui să fie acum cei peste 4 milioane de tineri, cărora prin această măsură li se bagă efectiv mâna în buzunare", a mai spus președintele APAPR.
O astfel de decizie înseamnă "un atentat la un drept câștigat de proprietate" asupra acestor contribuții, potrivit APAPR.
"Măsura amanetează viitorul actualei generații de salariați, sacrificând interesele a peste 4 milioane de români pe altarul unor interese politice de moment, încercând să acopere grave erori în administrarea banului public făcute până astăzi de către clasa politică", a adăugat președintele APAPR.
Măsura de înghețare a contribuțiilor pe 2009 atacă direct dreptul tinerilor de azi de a avea o pensie decentă mâine, se mai arată în comunicat.
Ripostă dură pe plan internațional
APAPR a precizat că va trimite luni scrisori oficiale de protest împotriva acestei măsuri către toți oficialii guvernamentali responsabili, se arată în comunicat.
Întrucât propunerea de înghețare a contribuțiilor afectează interesele administratorilor, Asociația anunță măsuri de protest pe plan internațional cu privire la această măsură.
"APAPR va riposta dur, pe plan internațional, la o eventuală decizie de înghețare a contribuției la 2% anul acesta. Măsura afectează planurile de afaceri ale unor mari companii financiare internaționale, care au investit peste jumătate de miliard de euro în România în ultimii doi ani numai pentru sistemul de pensii private obligatorii", a menționat Andănuț.
Asociația arată că instabilitatea și lipsa de predictibilitate a sistemului legislativ românesc va aduce din nou grave prejudicii de imagine României și ar putea avea ca efect alungarea potențialilor investitori internaționali pe termen lung.
"Oare sindicatele sau decidenții politici i-au întrebat pe tinerii din România dacă vor să-și sacrifice viitorul și să participe la această chetă națională pentru a finanța risipa și a acoperi găurile din buget?", a adăugat Andănuț.
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4981
Euro
EUR
4,4421
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
Acumulare
14,6569
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,4112
ING Clasic
14,7438
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5964
AZT Moderato
14,1188
Concordia Moderat
14,7448
Eureko Confort
9,9463
Stabil
12,4299
BRD Medio
11,5282
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
Vital
14,5294
ALICO
15,6407
Aripi
15,5719
BCR
15,2940
AZT Viitorul Tau
15,6083
Eureko
15,1338
Pensia Viva
14,8035
BRD
13,7832
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
