Stiri
despre pensii
economico-financiare
economico-financiare
 
Administratorii de pensii au cheltuit 10 mil euro pentru a trimite clienților scrisori de informare

bulina desprepensii27.04.2009

Administratorii de fonduri de pensii private obligatorii și facultative au cheltuit circa 10 milioane euro pentru cele 4,7 milioane de scrisori de informare anuală trimise participanților, a declarat directorul general al AIG Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma.
"Aproximativ 5 milioane euro au fost cheltuite cu hârtiile, iar alte circa 5 milioane euro au fost necesare pentru serviciile poștale", a precizat Coca-Cozma.

Scrisorile pentru informarea anuală a participanților la fondurile de pensii private au fost trimise până pe 15 aprilie și conțin detalii despre contul personal, istoricul contribuțiilor pe anul trecut, situația fondului de pensii și situația administratorului fondului de pensii, potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Reprezentanții APAPR susțin că scrisoarea anuală este doar o obligație de informare în scris, o dată pe an, a participanților.

Piața pensiilor private obligatorii (pilonul II) a ajuns la active nete de 1,2 miliarde lei (283,9 milioane euro) la sfârșitul lui martie, în creștere cu 11,68% față de luna anterioară.

Cele 14 fonduri de pensii obligatorii de pe piață aveau, la sfârșitul lui martie, 4.240.094 de participanți de la care încasau contribuții, cu 65.726 mai mulți decât în februarie.
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod de securitate
Introduceti codul din imagine
 


« inapoi
 
flag curs valutar
Dolarul USA
USD
3,4981
egal
curs valutar
Euro
EUR
4,4421
egal
 
 
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
jos
Acumulare
14,6569
jos
BCR Prudent
12,5754
jos
Pensia Mea
13,4112
jos
ING Clasic
14,7438
jos
OTP Strateg
9,8529
sus
ING Optim
15,5964
sus
AZT Moderato
14,1188
sus
Concordia Moderat
14,7448
jos
Eureko Confort
9,9463
jos
Stabil
12,4299
jos
BRD Medio
11,5282
sus
BRD Primo
11,7868
sus
 
 
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
jos
Vital
14,5294
jos
ALICO
15,6407
jos
Aripi
15,5719
jos
BCR
15,2940
jos
AZT Viitorul Tau
15,6083
sus
Eureko
15,1338
jos
Pensia Viva
14,8035
jos
BRD
13,7832
jos
Bancpost
10,3680
egal
Omniforte
10,8473
sus
KD
11,7526
sus
OTP
11,3335
sus
Prima Pensie
11,4707
sus
 
 
newsletter
Abonati-va la newsletter
 
adresa de email
 
Arhiva newsletter