07.10.2007
O parte din administratorii de fonduri pe segmentul pensiilor private obligatorii (pilonul II) spun că au atras mai mulți participanți decât au raportat Comisiei pensiilor private până în prima zi a acestei luni, argumentând că până pe 1 octombrie nu fuseseră centralizate toate datele de pe teren.
Astfel, cinci dintre administratorii contactați de NewsIn susțin că au strâns împreună, potrivit propriilor declarații, 514.000 de semnături, de aproape două ori mai multe decât numărul raportat Comisiei în prima zi din octombrie, care era de 286.616 de participanți.
BT Aegon menționează că a atras până în prezent de 20 de ori mai mulți participanți decât raportase comisiei, MKB Romexterra Fond de Pensii SA are de fapt 3.000 de semnături, deși nu raportase niciun participant comisiei, OTP Fond de Pensii SA are de aproape trei ori mai mulți aderenți decât raportase, ING Fond de Pensii SA a precizat că are cu 33,37% mai mulți participanți, iar Generali are de aproape trei ori mai mulți aderenți decât raportase arbitrului pensiilor private.
Numărul de acte de aderare semnate până la 1 octombrie raportate de 13 jucători de pe piața pensiilor private obligatorii a fost de 457.415, potrivit datelor publicate de arbitrul pensiilor private.
BT Aegon Fond de Pensii a atras circa 42.000 de participanți până pe 4 octombrie pe segmentul pensiilor private obligatorii, deși pe 1 octombrie compania a raportat 2.033 semnături, a precizat, pentru NewsIn, directorul general al firmei, Silvia Sîrb.
"BT Aegon Fond de Pensii vrea să ajungă între primii cinci jucători de pe piața de pe piața pensiilor obligatorii din România, după atragerea a 500.000 de participanți", a spus Sârb.
MKB Romexterra Fond de Pensii SA avea la aceeași dată circa 3.000 de participanți, deși nu raportase niciun aderent pe 1 octombrie către arbitrul pensiilor private. Compania țintește o cotă de piață de 5% pe segmentul pensiilor private obligatorii (pilonul II), după ce va atrage 100.000 de participanți în primul an de activitate, a spus președintele executiv al societății, Enache Jiru, pentru NewsIn.
"De la startul pensiilor private obligatorii și până joi, 4 octombrie, OTP Fond de Pensii a atras 16.000 de participanți (pe 1 octombrie raportase 6.160 participanți n.r.), rezultatele fiind sub așteptări", a menționat pentru NewsIn președintele companiei, Mircea Floarea. Compania și-a revizuit în jos estimările privind cota de piață până la 7-8% (de la 10%), după zece zile de la startul campaniei de atragere de clienți pe pilonul II.
În schimb, ING Fond de Pensii SA a atras un număr de semnături peste aștepări, respectiv 330.000 până pe 2 octombrie, după ce în urmă cu o zi raportase 247.420 de aderenți. "Am atras mai multe semnături decât ne așteptam. Ne aflăm în target-ul pe care ni l-am propus, acela de a ajunge la un milion de participanți", a declarat, pentru NewsIn, directorul general al ING Fond de Pensii SA, Radu Vasilescu.
Până pe 4 octombrie au fost semnate 123.000 de adeziuni pentru Generali Fond de Pensii, față de 31.003 aderenți pe 1 octombrie, iar compania estimează că va atrage 300.000 de contribuabili la fondul Aripi, au precizat reprezentanții Generali Fond de Pensii.
Alte companii contactate de NewsIn - Allianz-Țiriac Pensii Private, Omniasig Pensii și AG2R - nu au dorit să facă publice datele, precizând că acestea vor fi comunicate la sfârșitul campaniei de aderarea a românilor la un fond de pensii administrat privat.
Potrivit datelor raportate comisiei pensiilor private, cel mai căutat administrator de pensii private obligatorii în primele două săptămâni de la startul campaniei de atragere de aderenți pe pilonul II a fost ING Fond de Pensii SA, care a strâns 247.420 de participanți (54% din piață) până pe 1 octombrie, urmat de Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat, cu 64.622 de participanți (14,1%), și de Generali Fond de Pensii SA, cu 31.003 de aderenți (6,8%).
Administratorii de fonduri de pensii private obligatorii ai ING, Aviva și Generali au atras trei sferturi (343.045 de semnături) din participanții care și-au ales un fond pe pilonul II în primele două săptămâni de la data de la care românii pot alege un fond pe pilonul II.
Locul patru este ocupat de Interamerican Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat SA, care a atras 28.132 de participanți în primele două săptămâni, iar locul cinci este deținut de compania Allianz-Țiriac Pensii Private, cu 26.948 de clienți. Pe următoarele poziții se situează AIG Fond de Pensii SA (20.773), BRD Fond de Pensii SA (20.130), Omniasig Pensii (6.574), OTP Fond de Pensii SA (6.160), BT Aegon Fond de Pensii SA (2.033), BCR Administrare Fond de Pensii SA (1.955), Bancpost Fond de Pensii SA (874) și Prima Pensie Fond de Pensii SA (791).
Patru administratori - AG2R Fond de Pensii SA, KD Fond de Pensii SA, Marfin Fond de Pensii SA și MKB Romexterra Fond de Pensii SA - nu au depus până pe 1 octombrie primul raport bilunar, potrivit arbitrului pensiilor private.
Aderarea participanților la un fond de pensii pe pilonul II a început pe 17 septembrie și durează patru luni. După această perioadă, cei care nu au optat pentru un fond de pensii vor fi distribuiți în mod aleatoriu către fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic, potrivit Comisiei de Supraveghere a Sisitemului de Pensii Private (CSSPP).
