Stiri
despre pensii
economico-financiare
economico-financiare
 
Agenția pentru Prestații Sociale, instituție care va plăti 31 de alocații din 2008

bulina desprepensii25.10.2007

Agenția Națională pentru Prestații Sociale (ANPS), organ aflat în subordinea Ministerului Muncii, care va asigura plata prestațiilor sociale de la bugetul de stat, va începe să funcționeze de la 1 ianuarie 2008 și va avea în subordine agenții județene.

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, actul normativ care reglementează organizarea și funcționarea ANPS. Astfel, potrivit secretarului de stat din Ministerul Muncii, Theodora Bertzi, începând cu 1 ianuarie, instituția va asigura plata unui număr de 31 de prestații sociale. Printre cele 31 de alocații care vor fi plătite prin ANPS se numără alocația de stat pentru copii, sprijinul financiar acordat la căsătorie, "trusoul bebe", alocația de stat pentru copiii cu handicap, ajutorul pentru încălzirea locuinței sau indemnizația lunară pentru creșterea copilului de până la doi ani.

Pe lângă plata prestațiilor, Agenția va avea și o funcție de control și va preveni eventualele fraude în sistemul de plată a alocațiilor, va monitoriza sumele cheltuite din bugetul de stat și va asigura un sistem de evidență și evaluare a beneficiarilor de prestații sociale.

Agenția, aflată în subordirnea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES), va încheia, o dată la trei ani, un contract de gestiune și performanță managerială cu ministerul, instituție care își exercită controlul asupra modului în care sunt implementate politicile naționale elaborate în domeniul de competență al ANPS.

Conducerea Agenției este asigurată de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un secretar general, înalt funcționar public. Mandatul președintelui este de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii. Cheltuielile privind organizarea și funcționarea Agenției sunt asigurate din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Theodora Bertzi, a precizat, pentru NewsIn, că angajații Agenției vor fi transferați de la direcțiile județene de muncă, prin reorganizarea ministerului, în condițiile în care "Ministerul de Finanțe nu ar fi aprobat angajarea a circa o mie de persoane noi".

Totodată, oficialul din minister a spus că, în prezent, se lucrează la un soft, care va funcționa de la jumătatea anului viitor, instrument care va conține toate persoanele care primesc un tip de alocație, cu toate datele de identificare, precum și procedura prin care este alocată suma. Bertzi a menționat că soft-ul va fi testat, începând din noiembrie, în două județe pilot, urmând ca până la jumătatea anului viitor alocațiile să fie plătite "pe ambele sisteme". "Deși plata alocațiilor prin această agenție se va face imediat ce softul va funcționa, se va merge jumătate de an în paralel cu sistemul vechi, ca să nu existe greșeli sau pierderi de date", a spus oficialul MMFES. Ea a adăugat că acest soft permite efectuarea cu ușurință a eventualelor modificări care apar pe parcurs.

Potrivit secretarului de stat din MMFES, softul a fost creat în parteneriat cu Agenția Națională de Prestații Sociale din Franța și a fost realizat de firmele Siveco și Bull. Valoarea investițiilor, care cuprind trainingul de personal, instalarea și asistența tehnică acordată timp un an se ridică la suma de 1, 9 milioane de dolari, bani de la Banca Mondială.

Acest proiect de reorganizare a MMFES mai include și înființarea Inspecției Sociale (IS) și a Observatorului Social (OS). Observatorul se dorește o structură care să creeze metodologii și care să încheie parteneriate cu institute de cercetare (din educație, sănătate, social), cu scopul de a identifica nevoile de pe piața muncii și din sistemul social. Pe baza acestor date, autoritățile vor dezvolta politici în domeniu. Referitor la Inspecția Socială, Bertzi a explicat că a fost elaborat regulamentul de organizare și funcționare și că urmează să se dea concursuri, pentru angajări, în prezent neexistând decât un inspector pentru fiecare județ.

« inapoi
 
flag curs valutar
Dolarul USA
USD
3,4981
egal
curs valutar
Euro
EUR
4,4421
egal
 
 
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
jos
Acumulare
14,6569
jos
BCR Prudent
12,5754
jos
Pensia Mea
13,4112
jos
ING Clasic
14,7438
jos
OTP Strateg
9,8529
sus
ING Optim
15,5964
sus
AZT Moderato
14,1188
sus
Concordia Moderat
14,7448
jos
Eureko Confort
9,9463
jos
Stabil
12,4299
jos
BRD Medio
11,5282
sus
BRD Primo
11,7868
sus
 
 
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
jos
Vital
14,5294
jos
ALICO
15,6407
jos
Aripi
15,5719
jos
BCR
15,2940
jos
AZT Viitorul Tau
15,6083
sus
Eureko
15,1338
jos
Pensia Viva
14,8035
jos
BRD
13,7832
jos
Bancpost
10,3680
egal
Omniforte
10,8473
sus
KD
11,7526
sus
OTP
11,3335
sus
Prima Pensie
11,4707
sus
 
 
newsletter
Abonati-va la newsletter
 
adresa de email
 
Arhiva newsletter