23.09.2007
Modificarea normei a stabilit ca în cazul în care un agent solicită rezilierea contractului de mandat, administratorul sau agentul de marketing persoană juridică are obligația să notifice comisia pensiilor private în vederea retragerii avizului acestuia în termen de cinci zile, se menționează în comunicatul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Totodată, în cazul avizării agenților de marketing, administratorul sau agentul de marketing persoană juridică transmite comisiei pensiilor private și contractele de mandat semnate, inclusiv anexele la acestea, alături de alte documente. Arbitrul pensiilor private a mai interzis consultanților să utilizeze denumirea de "broker" pentru eliminarea confuziilor care ar putea să apară între consultanții de pensii private și brokerii de pensii private. Actul normativ a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial și urmează să fie disponibil și pe pagina de internet a comisiei pensiilor private.
Aderarea participanților la un fond de pensii pe pilonul II a început luni, 17 septembrie, și va dura patru luni. După această perioadă, cei care nu au optat pentru un fond de pensii vor fi distribuiți în mod aleatoriu către fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic, potrivit arbitrului pensiilor private.
Conform legii, fiecare potențial client al sistemului (obligatoriu pentru salariații sub 35 de ani și opțional pentru cei între 35 și 45 de ani) trebuie să semneze un singur contract de aderare la un singur fond, în care își va economisi contribuțiile.
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4981
Euro
EUR
4,4421
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
Acumulare
14,6569
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,4112
ING Clasic
14,7438
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5964
AZT Moderato
14,1188
Concordia Moderat
14,7448
Eureko Confort
9,9463
Stabil
12,4299
BRD Medio
11,5282
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
Vital
14,5294
ALICO
15,6407
Aripi
15,5719
BCR
15,2940
AZT Viitorul Tau
15,6083
Eureko
15,1338
Pensia Viva
14,8035
BRD
13,7832
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
