17.09.2007
Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat luni că această măsură este menită "să le dea încredere celor care adera la fonduri private de pensii". Vosganian a reamintit că, din 2008, Guvernul va reduce contribuțiile de asigurări sociale, dar nu a precizat cota.
De asemenea, Vosganian a declarat, luni, că introducerea fondurilor private de pensii este, alături de creditul ipotecar, unul dintre procesele care dau credibilitate economiei.
"La nivelul indicatorilor macroeconimici, România a devenit stabilă și se poate spune că 17 septembrie marchează încheierea tranziției în România, însemnând o redimensionare a rolului statului în economie. Redimensionarea rolului statului înseamnă o reducere a rolului acestuia ca actor al pieței și întărirea lui ca și garant al acesteia", a menționat Vosganian.
Acesta a precizat că prin transferul administrării unei părți din fondurile de pensii către privat are loc și emanciparea mentalităților.
"Administrarea privată a fondurilor de pensii reusește să normalizeze unele tendințe aducându-le către zonele deschise ale pieței și fiscalizării. Nicio persoană care nu are salariul la vedere nu va putea adera la fondul privat și este foarte posibil ca cei care muncesc în stăinătate să vrea să contribuie în România", a spus Vosganian.
Vosganian a estimat că peste 15 ani când pensiile private vor intra în plată, capitalizarea fondurilor va fi de aproximativ 20 de miliarde de euro, iar la acel moment pensia va ajunge să reprezinte 80 % din câstigul salarial, în condițiile în care de la 1 ianuarie aceasta va fi 55 % din salariu mediu net.
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4981
Euro
EUR
4,4421
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
Acumulare
14,6569
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,4112
ING Clasic
14,7438
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5964
AZT Moderato
14,1188
Concordia Moderat
14,7448
Eureko Confort
9,9463
Stabil
12,4299
BRD Medio
11,5282
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
Vital
14,5294
ALICO
15,6407
Aripi
15,5719
BCR
15,2940
AZT Viitorul Tau
15,6083
Eureko
15,1338
Pensia Viva
14,8035
BRD
13,7832
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
