Stiri
despre pensii
economico-financiare
economico-financiare
 
Economia a crescut cu 8,2-9% în trimestrul III, performanța industriei se înrăutățește

bulina desprepensii03.12.2008

Creșterea economică în trimestrul al treilea al acestui an s-a plasat între 8,2% și 9%, susținută în continuare de construcții și servicii, în timp ce în industrie se conturează o tendință de decelerare, consideră analiștii economici chestionați de NewsIn.

"Industria este în cădere liberă de câteva luni. Mă aștept la o creștere anuală de doar 4% în 2008 pe acest segment", a declarat, pentru NewsIn, Laurian Lungu, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicată (GEA). El estimează că produsul intern brut (PIB) a avansat cu 8,2% în intervalul iulie-septembrie al acestui an.

În primele șase luni din acest an, industria a crescut cu 5,8% față de primul semestru din 2007, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în condițiile în care, în aceeași perioadă, economia României a înregistrat o creștere record de 8,8%.

"Creșterea industriei cu mult sub media PIB este greu de susținut pe termen lung, în condițiile în care acest segment ar trebui să fie motorul creșterii economice sustenabile", a explicat economistul-șef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel.

El apreciază că avansul PIB a fost între 8,4 și 9% în trimestrul al treilea din acest an, în funcție de evoluția agriculturii, a cărei contribuție la creșterea economică în intervalul iulie-septembrie a fost de aproximativ două puncte procentuale.

"Construcțiile au în continuare o contribuție consistentă. În perioada următoare, industria va decelera, însă construcțiile și serviciile rămân active, deși ratele de creștere nu vor mai fi aceleași. Poate nu vom mai vedea rate de creștere de 30% în construcții, însă cred că ritmul de creștere se poate menține la 15-20% anul viitor, dacă ne uităm la creșterea numărului autorizațiilor de construcție, mai ales în mediul rural", a adăugat Anghel, care prognozează un avans al PIB cu 8,3% pentru tot anul 2008.

Numărul autorizațiilor de construcție eliberate în primele zece luni ale anului a ajuns la 53.132 de permise, în creștere cu 10,7% față de cele emise în perioada similară din 2007, potrivit datelor publicate de INS.

Nicolaie Alexandru Chidesciuc, senior economist al ING Bank România, estimează creșterea economică în trimestrul al treilea din 2008 la 8,7%, prognoza ajustată în jos de la precedenta, de 9,7%.

"Modificarea este determinată în primul rând de industrie, pentru care impactul este mai puternic pentru că și ponderea în PIB este mai mare, și apoi de construcții. Agricultura este un factor imprevizibil, în funcție de acest segment, creșterea economică va fi mai mare sau mai mică", a mai spus Chidesciuc.

Analiștii consideră că în ultimul trimestru al acestui an, avansul PIB se va tempera, însă o încetinire semnificativă a ritmului se va vedea abia începând de anul viitor.

Laurian Lungu estimează o creștere a PIB între 7% și 7,2% în intervalul octombrie-decembrie 2008 și de 4% pentru 2009, susținută de investiții, dar și de consum. El consideră că, anul viitor, consumul guvernamental va crește mai alert decât cel privat, a cărui dinamică se va tempera semnificativ.

"Mă aștept la o creștere economică de 6,3% în trimestrul al patrulea. Pentru anul viitor, ne-am revizuit scenariul de bază pentru avansul PIB la 1,7%, de la 3,8%, în condițiile în care vedem și o încetinire puternică a consumului", spune și Chidesciuc.

Analiștii exclud, pe de altă parte, o rată de creștere negativă în 2009, ipoteză vehiculată de unii dintre analiștii străini.

Directorul de investiții al Interamerican Fond de Pensii, Radu Crăciun, apreciază că economia României va crește cu 2-4% anul viitor.

"În 2008, creșterea economică va fi între 8,5% și 9%. Pentru anul viitor, nu cred că este posibilă o creștere economică negativă, pentru că plecă de la un nivel foarte ridicat, iar economia are o anumită inerție, scăderea nu vine peste noapte", spune el.

Potrivit lui Lucian Anghel, într-un scenariu de bază, economia va crește cu aproximativ 4% în 2009.

"Chiar dacă luăm în calcul un scenariu pesimist, cred că avansul PIB tot va fi peste 0%. Rămâne de văzut ce va face noul guvern, dar și evoluția altor factori, precum vremea", care joacă un rol foarte important pentru agricultură, a precizat economistul-șef al BCR.

Institutul Național de Statistică (INS) publică miercuri, 3 decembrie, primele date despre evoluția PIB în trimestrul al treilea.
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod de securitate
Introduceti codul din imagine
 


« inapoi
 
flag curs valutar
Dolarul USA
USD
3,4981
egal
curs valutar
Euro
EUR
4,4421
egal
 
 
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
jos
Acumulare
14,6569
jos
BCR Prudent
12,5754
jos
Pensia Mea
13,4112
jos
ING Clasic
14,7438
jos
OTP Strateg
9,8529
sus
ING Optim
15,5964
sus
AZT Moderato
14,1188
sus
Concordia Moderat
14,7448
jos
Eureko Confort
9,9463
jos
Stabil
12,4299
jos
BRD Medio
11,5282
sus
BRD Primo
11,7868
sus
 
 
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
jos
Vital
14,5294
jos
ALICO
15,6407
jos
Aripi
15,5719
jos
BCR
15,2940
jos
AZT Viitorul Tau
15,6083
sus
Eureko
15,1338
jos
Pensia Viva
14,8035
jos
BRD
13,7832
jos
Bancpost
10,3680
egal
Omniforte
10,8473
sus
KD
11,7526
sus
OTP
11,3335
sus
Prima Pensie
11,4707
sus
 
 
newsletter
Abonati-va la newsletter
 
adresa de email
 
Arhiva newsletter