Stiri
despre pensii
economico-financiare
economico-financiare
 
Grupul francez AG2R Prévoyance intenționează să intre pe piața românească a pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II),

bulina desprepensii20.07.2007

Grupul francez AG2R Prévoyance intenționează să intre pe piața românească a pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II), în acest sens urmând să înființeze societatea AG2R Fond de Pensii.
Compania a programat, marți, 24 iulie, o conferință de presă pentru a-și anunța intențiile.
AG2R Prévoyance desfășoară activități în domeniul administrării de fonduri de pensii private și a realizat în 2006 o cifră de afaceri de opt miliarde de euro.
Programul reformei pensiilor private din România prevede că, începând cu 17 septembrie-17 decembrie, salariații cu vârsta de până la 35 de ani vor fi obligați să adere la un fond de pensii, administrat privat. Angajații cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani pot opta pentru un fond de pensii oricând, până la împlinirea vârstei de 45 de ani, conform normelor emise de CSSPP.Angajații care până la finele perioadei de subscriere nu vor adera la un anumit fond de pensii private vor fi distribuiți aleatoriu companiilor care vor activa pe această piață.
Primele contribuții pentru pensiile private vor fi colectate în luna ianuarie a anului 2008. În primul an de activitate, 2% din contribuția totală de 9,5% pentru asigurările sociale pe care o plătește fiecare angajat va ajunge în administrare privată. Cota va crește cu câte o jumătate de punct procentual anual, până la atingerea valorii de 6% aplicate venitului lunar brut, într-un interval de 8 ani.
Pe pilonul II și-au anunțat intenția de participare și companiile OTP Fond de Pensii, BT Aegon Fond de Pensii, AIG Fond de Pensii și Generali Fond de Pensii, ING Asigurări de Viața, Aviva, Omniasig, BCR, BRD, Interamerican, Allianz-Țiriac și Prva

« inapoi
 
flag curs valutar
Dolarul USA
USD
3,4981
egal
curs valutar
Euro
EUR
4,4421
egal
 
 
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
jos
Acumulare
14,6569
jos
BCR Prudent
12,5754
jos
Pensia Mea
13,4112
jos
ING Clasic
14,7438
jos
OTP Strateg
9,8529
sus
ING Optim
15,5964
sus
AZT Moderato
14,1188
sus
Concordia Moderat
14,7448
jos
Eureko Confort
9,9463
jos
Stabil
12,4299
jos
BRD Medio
11,5282
sus
BRD Primo
11,7868
sus
 
 
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
jos
Vital
14,5294
jos
ALICO
15,6407
jos
Aripi
15,5719
jos
BCR
15,2940
jos
AZT Viitorul Tau
15,6083
sus
Eureko
15,1338
jos
Pensia Viva
14,8035
jos
BRD
13,7832
jos
Bancpost
10,3680
egal
Omniforte
10,8473
sus
KD
11,7526
sus
OTP
11,3335
sus
Prima Pensie
11,4707
sus
 
 
newsletter
Abonati-va la newsletter
 
adresa de email
 
Arhiva newsletter