14.09.2007
Potrivit lui Oancea, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) este la zi cu programul conceput pentru aderarea la pilonul II de pensii, iar campania de informare "se va desfășura pe toată această perioadă de aderare".
Președintele CSSPP a făcut această declarație după ce sindicatele au cerut amânarea cu încă o lună a startului pentru aderarea la pilonul II de pensii, tocmai din cauza întârzierii cu care Comisia va lansa campania de informare.
"Există patru luni la dispoziție pentru toată lumea să se informeze și să adere la fondurile respective. Nu trebuie să se grăbească nimeni. E timp suficient să facem în continuare, ca și până acuma, o informare", a adăugat Oancea.
El a precizat că amânarea cu încă o lună a startului pentru aderarea la pilonul II de pensii ar însemna dinamitarea întregului sistem și a încrederii construite în perioada de un an și jumătate de când s-a înființat Comisia.
Aderarea participanților la un fond de pensii pe pilonul II va începe la 17 septembrie și va dura patru luni. După această perioadă, cei care nu au optat pentru un fond de pensii vor fi distribuiți în mod aleatoriu către fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic, potrivit CSSPP.
Arbitrul pensiilor private a avizat 17 societăți de administrare de pensii private pe pilonul II.
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4981
Euro
EUR
4,4421
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,2469
Acumulare
14,6569
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,4112
ING Clasic
14,7438
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5964
AZT Moderato
14,1188
Concordia Moderat
14,7448
Eureko Confort
9,9463
Stabil
12,4299
BRD Medio
11,5282
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
16,0032
Vital
14,5294
ALICO
15,6407
Aripi
15,5719
BCR
15,2940
AZT Viitorul Tau
15,6083
Eureko
15,1338
Pensia Viva
14,8035
BRD
13,7832
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
