25.10.2007
Pe locul al treilea, în același interval, se situează Aviva Fond de Pensii cu 113.769 de participanți și o cotă de piață de 9,96%, urmată de Generali Fond de Pensii cu 107.167 de participanți la pilonul II de pensii și o cotă de piață de 9,38%.
Tot în perioada 17 septembrie - 15 octombrie, Interamerican Fond de Pensii a atras 69.338 participanți (6,07%), AIG Fond de Pensii, 53.795 aderenți (4,71%), BRD Fond de Pensii a adunat 34.865 (3,05%), iar BT Aegon Fond de Pensii - 23.553 aderenți (2,06%).
"Avem în vedere modificarea normei 18 privind validările și verificarea dublurilor. Vrem să facem trei validări ale participanților la fondurile de pensii ale Pilonului II, la două, trei și patru luni. Până acum, am observat că dublurile reprezintă doar 1,93% din totalul aderenților, cu mult sub așteptări", a declarat joi Mircea Oancea, președintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
"Am observat un interes mare pentru pensiile private obligatorii la persoanele cu vârstă cuprinsă între 35-45 de ani, 37% dintre aderenții de până acum fac parte din acest segment de vârstă", a adăugat acesta.
Arbitrul pensiilor private are în vedere îmbunătățirea reglementărilor privind fuziunile și achizițiile și a procesului de aderare la Pilonul II după cele patru luni cât durează perioada inițială de aderare.
"În perioada următoare estimăm că vor fi peste 150.000 de noi angajați sub 35 de ani, care vor adera la Pilonul II. Pentru Comisie, cel mai important lucru în acest moment este stabilirea criteriilor de alocare aleatorie a persoanelor ce nu au aderat în cele patru luni stabilite inițial", a mai spus Oancea.
CSSPP a autorizat 18 administratori de fonduri de pensii private obligatorii: Pensia Viva (administrat de Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat), AZT Viitorul Tău (administrat de Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat și a Fondurilor de Pensii Facultative), ING (ING Fond de Pensii), Aripi (Generali Fond de Pensii), Vital (BT Aegon Fond de Pensii), OTP (administrat de OTP Fond de Pensii), BRD (administrat de BRD Fond de Pensii), AIG (AIG Fond de Pensii), Interamerican (Interamerican Fond de Pensii), Prima Pensie (administrat de Prima Pensie - Fond de Pensii), Fondul de Pensii Administrat Privat Omniforte (Omniasig Pensii – Societate de administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat), Fondul de Pensii Administrat Privat BCR, (BCR Administrare Fond de Pensii), Fondul de Pensii Administrat Privat Bancpost (Bancpost Fond de Pensii) și Fondul de Pensii Administrat Privat KD (gestionat de KD Fond de Pensii), Alfa (administrat de AG2R Fond de Pensii), Marfin (adiministrat de Marfin Fond de Pensii), Fiducia (administrat de MKB Romexterra Fond de Pensii) și Zepter Fond de Pensii, în condițiile în care ultima companie nu primise până marți avizul CSSPP pentru fondul său de pensii.
Pensiile private din pilonul II sunt obligatorii pentru salariații sub 35 de ani și opționale pentru cei între 35 și 45 de ani. Aderarea participanților la un fond de pensii din pilonul II a început pe 17 septembrie și durează patru luni.
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4767
Euro
EUR
4,4408
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,1948
Acumulare
14,6497
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,3872
ING Clasic
14,7206
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5763
AZT Moderato
14,0960
Concordia Moderat
14,6974
Eureko Confort
9,9277
Stabil
12,3963
BRD Medio
11,5166
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
15,9902
Vital
14,5179
ALICO
15,6194
Aripi
15,5483
BCR
15,2789
AZT Viitorul Tau
15,5929
Eureko
15,1128
Pensia Viva
14,7828
BRD
13,7731
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
