13.02.2009
Grupul de Economie Aplicată vrea să strângă 100.000 de semnături pentru ca administratorii de pensii private obligatorii să garanteze un randament anual cel puțin egal cu inflația, deoarece consideră necesară această măsură în contextul crizei internaționale, a spus joi directorul executiv al GEA.
"Suntem forțați să contribuim la pensiile private obligatorii, dar nu avem o garanție reală privind randamentul minim. Contextul crizei financiare internaționale face și mai acută aceasta temă, a securității financiare a populației. Așa cum este conceput în prezent sistemul de pensii private obligatorii (pilon II), riscăm să primim o pensie fără valoare", a explicat Voinea.
Asociația Grupul de Economie Aplicată (GEA), în parteneriat cu Confederația Sindicală Cartel-Alfa și cu Blocul Național Sindical (BNS), au anunțat joi lansarea proiectului Phare2006 "Cine și cum are grijă de banii de pensii?"
Voinea a explicat că în cadrul proiectului vor fi elaborate trei rapoarte de monitorizare a activității CSSPP, vor fi organizate opt seminarii regionale și se încercă strângerea a 100.000 de semnături pentru schimbarea legii pensiilor private obligatorii, în sensul introducerii randamentului minim garantat egal cu rata inflației.
"Vom lansa această campanie de stângere de semnături la începutul lunii martie și intenționăm să strângem 100.000 de semnături cu ajutorul celor două confederații sindicale", a spus el.
El a adăugat că în cadrul proiectului se vor realiza trei rapoarte trimestriale de monitorizare a activității Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), în baza unui set de indicatori internaționali de performanță.
Voinea a mai precizat că este în lucru o inițiativa legislativă de modificare a legii 411/2004 în scopul introducerii unui randament minim de garantare egal cu rata inflației pentru pensiile private obligatorii.
"Vom încerca să schimbăm legea pensiilor private obligatorii prin introducerea unui amendament prin care să se garanteze un randament minim egal cu rata inflației", a mai spus Voinea.
În ce privește Fondul de Garantare, Voinea susține că acesta garantează contribuțiile la valoarea nominală, respectiv numai suma depusă, fără niciun randament.
"Textul initiațivei va fi actualizat pe pagina de internet www.pensiigarantate.ro la sfârșitul lunii februarie 2009, apoi vom avea nevoie să strângem 100.000 de semnături necesare pentru introducerea în Parlament a acestei initiative", a menționat Voinea.
La începutul lunii ianuarie din 2008, șase organizații ale societății civile au propus autorităților, printr-o scrisoare deschisă, introducerea unui randament minim anual garantat al pensiilor private obligatorii (pilonul II), egal cu rata anuală a inflației, acoperirea garanției urmând să cadă în special în sarcina administratorilor.
Reprezentanții coaliției au explicat că acoperirea garanției trebuie să revină în sarcina administratorilor, deoarece ei sunt cei care gestionează aceste sume și, implicit, ei trebuie să își asume riscurile acestei activități.
Acesția au mai spus că se dorește o măsură pentru a proteja interesele cetățenilor care contribuie astăzi și a celor care vor contribui în următorii ani la pilonul II al sistemului de pensii.
În mai 2008, senatorii au respins propunerea legislativă inițată de câțiva parlamentari cu privire la instituirea a unui randament minim garantat egal cu inflatia anuală pentru fondurile de pensii private obligatorii, după ce și Guvernul a dat aviz negativ acestei propuneri.
