22.10.2008
În schimb, fondurile de pensii private facultative (pilon III) au plasat doar 10% din active în afara țării, care însumează 1,6 milioane euro din suma de 16 milioane euro, potrivit raportului trimestrial publicat vineri de Comisia de Supraveghere a Sostemului de Pensii Private (CSSPP).
La sfârșitul lui septembrie, 80% din activele fondurilor de pensii obligatorii erau plasate în titluri de stat și depozite bancare și numai 3% pe piata de capital.
În perioada următoare, arbitrul pensiilor private vrea să acorde o derogare de la legislația actuală, astfel încât fondurile de pensii private obligatorii sau facultative să poată evita plasamentele în acțiuni listate, care le aduc pierderi pe termen scurt în contextul crizei mondiale.
Potrivit legislației actuale, un fond de pensii private poate să investească cel mult 50% din active în acțiuni cotate la burse din România sau din alte state europene, maximum 70% în titluri de stat, 20% în instrumente ale pieței monetare și cel mult 30% în obligațiuni corporatiste.
"Prin derogarea prevăzută de CSSPP, fondurile de pensii private obligatorii pot acumula lichiditățile necesare etapei de început a pilonului II, pentru a-și diversifica ulterior portofoliile de investiții, în condiții de siguranță sporită", se arată în raport.
CSSPP analizează astfel oportunitatea introducerii acestei derogări pentru "a permite administratorilor să investească mai mult în instrumente mai sigure".
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4767
Euro
EUR
4,4408
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,1948
Acumulare
14,6497
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,3872
ING Clasic
14,7206
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5763
AZT Moderato
14,0960
Concordia Moderat
14,6974
Eureko Confort
9,9277
Stabil
12,3963
BRD Medio
11,5166
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
15,9902
Vital
14,5179
ALICO
15,6194
Aripi
15,5483
BCR
15,2789
AZT Viitorul Tau
15,5929
Eureko
15,1128
Pensia Viva
14,7828
BRD
13,7731
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
