Stiri
despre pensii
economico-financiare
economico-financiare
 
Raiffeisen Bank va distribui prin unitățile sale pensiile private ale AIG

bulina desprepensii12.09.2007

Administratorul de fonduri de pensii private AIG Fond de Pensii a încheiat un parteneriat cu a treia bancă după active de pe piața românească, Raiffeisen Bank România, în urma căruia aceasta va distribui prin unitățile sale pensiile private obligatorii ale AIG, au anunțat, miercuri, companiile.

Raiffeisen Bank România, care are o rețea de peste 360 de sucursale și agenții, este de altfel și bancă depozitar pentru fondul de pensii obligatoriu (pilonul II) AIG, administrat de AIG Fond de Pensii. Cele două companii vor colabora pe cele două planuri începând cu 17 septembrie, dată la care se dă "startul" cursei pentru atragerea de clienți pe piața pensiilor private obligatorii, au menționat oficialii companiilor.

"Dorim să oferim clienților noștri un serviciu în plus în locațiile noatre și posibilitatea de a opta pentru un fond de pensii administrat de o companie puternică și cu experiență vastă în domeniu", a declarat președintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.

Fondul de pensii pe pilonul II administrat de AIG are un grad moderat de risc, cu investiții în proporție de 70% în obligațiuni guvernamentale și neguvernamentale, titluri de stat și certificate de trezorerie. O cincime din active vor fi plasate în acțiuni tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din România sau din țări din Uniunea Europeană (UE) sau din Spațiul Economic European (care include țările din UE plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Restul de 10% din active vor fi investite în obligațiuni municipale emise în țări din Spațiul Economic European (SEE) și în valori mobiliare din țări din afara SEE, au precizat oficialii AIG.

"Acest parteneriat ne asigură cea mai puternică poziție pe piață privind distribuția pensiilor private prin intermediul instituțiilor financiare", a spus directorul general al AIG Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma.

AIG Fond de Pensii are ca acționar majoritar compania AIG LIfe Asigurări România, deținută de American Life Insurance Company (ALICO), membră a American International Group (AIG).

Grupul Raiffeisen Bank activează direct pe piața românească a pensiilor private doar pe pilonul III (facultative), prin divizia de administrare de active - Raiffeisen Asset Management.

« inapoi
 
flag curs valutar
Dolarul USA
USD
3,4767
jos
curs valutar
Euro
EUR
4,4408
jos
 
 
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,1948
jos
Acumulare
14,6497
jos
BCR Prudent
12,5754
jos
Pensia Mea
13,3872
jos
ING Clasic
14,7206
jos
OTP Strateg
9,8529
sus
ING Optim
15,5763
jos
AZT Moderato
14,0960
jos
Concordia Moderat
14,6974
jos
Eureko Confort
9,9277
jos
Stabil
12,3963
jos
BRD Medio
11,5166
jos
BRD Primo
11,7868
sus
 
 
Valoare unitara activ net
ING
15,9902
jos
Vital
14,5179
jos
ALICO
15,6194
jos
Aripi
15,5483
jos
BCR
15,2789
jos
AZT Viitorul Tau
15,5929
jos
Eureko
15,1128
jos
Pensia Viva
14,7828
jos
BRD
13,7731
jos
Bancpost
10,3680
egal
Omniforte
10,8473
sus
KD
11,7526
sus
OTP
11,3335
sus
Prima Pensie
11,4707
sus
 
 
newsletter
Abonati-va la newsletter
 
adresa de email
 
Arhiva newsletter