06.09.2007
Studiul a avut în vedere gradul de informare al angajaților, percepțiile, precum și atitudinile acestora legate de pensiile private.
Tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani sunt cei mai informați în legătură cu trecerea graduală a contribuției pentru pensie din administrarea statului în cea privată, iar persoanele între 25 și 35 de ani sunt cele mai mari susținătoare ale reformei pensiilor din România, arată studiul. Aceștia din urmă înțeleg cel mai bine motivele pentru care se adoptă sistemul pensiilor private, și anume disproporția dintre numărul pensionarilor și cel al contribuabililor, care creează o povară mare pentru bugetul de stat. Motivul pentru care persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani ar adera la un sistem de pensii privat îl reprezintă nivelul pensiei, care va fi relativ mai mare în comparație cel al contribuției.
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani sunt mai interesate de sistemul pensiilor private în comparație cu persoanele mai tinere, deși pensiile private sunt opționale pentru această categorie de vârstă. Persoanele intervievate consideră că pensiile private le va aduce unele avantaje, precum venituri suplimentare mai ridicate decât cele oferite de pensiile de stat, posibilitatea de a lăsa pensia urmașilor în caz de deces, siguranța, liniștea sufletească și confortul la vârsta pensionării.
Tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani se concentrează pe aspectele raționale precum profitul, costurile, dobânda și caută informații legate și de flexibilitatea ofertei, cum ar fi de exemplu cazul în care contribuabilul se accidentează sau își pierde locul de muncă. Persoanele peste 35 ani pentru care pensiile private sunt opționale sunt mult mai atente la detalii și au întrebări punctuale, concrete, legate în primul rând de securitatea banilor.
"Românii sunt interesați de noul sistem de pensii, iar nelămuririle care încă mai persistă pot fi înlăturate printr-o informare clară și concretă. Din acest motiv am pus accent pe pregătirea celor aproape 40.000 de agenți care urmează să vândă pensii private de la ING Fond de Pensii. Aceștia au rolul de a explica românilor ce înseamnă pensia privată și care sunt avantajele ei", a declarat președintele consiliului de adminstrație al ING Fond de Pensii și director general al ING Asigurări de Viață, Bram Boon.
GfK România este o filială a companiei germane GfK, unul dintre liderii mondiali în domeniul cercetărilor de piață. În 2005, potrivit site-ului companiei, GfK a avut o cifră de afaceri de peste 935 milioane de euro.
Societatea ING Fond de Pensii și-a propus să fie lider pe piața fondurilor de pensii private obligatorii, cu o cotă de piață de 30%. Banca depozitară a fondului de pensii obligatorii administrat de ING Fond de Pensii este BRD – Groupe Societe Generale, iar auditul financiar va fi asigurat de Ernst&Young Assurance Services.
Aderarea participanților la un fond de pensii pe pilonul II va începe la 17 septembrie și va dura patru luni. După această perioadă, cei care nu au optat pentru un fond de pensii vor fi distribuiți în mod aleatoriu către fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic, potrivit CSSPP.
« inapoi
Dolarul USA
USD
3,4767
Euro
EUR
4,4408
Valoare unitara activ net
AZT Vivace
13,1948
Acumulare
14,6497
BCR Prudent
12,5754
Pensia Mea
13,3872
ING Clasic
14,7206
OTP Strateg
9,8529
ING Optim
15,5763
AZT Moderato
14,0960
Concordia Moderat
14,6974
Eureko Confort
9,9277
Stabil
12,3963
BRD Medio
11,5166
BRD Primo
11,7868
Valoare unitara activ net
ING
15,9902
Vital
14,5179
ALICO
15,6194
Aripi
15,5483
BCR
15,2789
AZT Viitorul Tau
15,5929
Eureko
15,1128
Pensia Viva
14,7828
BRD
13,7731
Bancpost
10,3680
Omniforte
10,8473
KD
11,7526
OTP
11,3335
Prima Pensie
11,4707
